Sinteze


Sinteză (Cinéma du réel 2012)

« Era normal : Ceauşescu, PCR, erau realitatea de zi cu zi, de ce să vorbeşti despre asta? ». Atunci când Vanina Vignal a cunoscut-o pe Ioana în România în 1991, dictatorul căzuse dar cele două prietene tot nu vorbesc despre politică. DUPA TACERE se luptă neobosit cu tăcerea trasmisă din generaţie în generaţie în această familie – şi în toată ţara. Înarmată cu un dicţionar, cu româna sa fluentă şi cu o cunoaştere în detaliu a familiei prietenei sale, cineasta dă dovadă de o determinare rară într-un gen de documentar consacrat – evocarea abuzurilor unei dictaturi – care se mulţumeşte uneori doar să culeagă mărturii. În virtutea prieteniei sale cu Ioana, ea o interoghează fără încetare, dezgropând un secret de familie incomplet mărturisit până în momentul acela şi punând astfel la încercare clopotul de sticlă sub care aceasta s-a refugiat. Dar pe măsură ce conversaţia avansează, prietena româncă detaliază din ce în ce mai mult mecanismul de evitare a dimensiunii politice pe care l-a dezvoltat sub dictatură. Iar această atitudine apolitică de supravieţuire nu întârzie să se dovedească a fi chiar carburantul sistemului, mulţumit că minţile se deconectează de bună voie.
Charlotte Garson, cinéma du réel 2012
Scurtă sinteză (Cinéma du réel 2012)
În urmă cu douăzeci de ani, cineasta s-a împrietenit cu Ioana în România. Ea se întoarce să îi pună întrebări despre lucrurile nespuse din familie, analizând împreună cu ea un mecanism dictatorial puternic: perpetuarea negării.
Intenţie regizorală, foarte pe scurt (Vanina Vignal)
Cum trăim, după. Atunci când am crescut sub dictatură, când ne-am format sub dictatură, când ea face parte din noi (în ciuda a toate cele).
Sinteză (Vanina Vignal)
DUPĂ TĂCERE vorbeşte despre efectele încă pregnante ale dictaturii, după dictatură. Un film despre abuzul Statului, despre frică, despre transmiterea tăcerii din generaţie în generaţie. Un film despre locul lăsat (în ciuda a tot ceea ce putem şti) fantomelor care ne împiedică să ne trăim prezentul. Trei generaţii izolate (murées) în tăcere. Negarea se moşteneşte, dacă nimic nu a fost reaşezat la locul lui, dacă nimic nu a fost spus.  Nu este suficient să ucizi dictatorul pentru a ucide dictatura.